Depunerea formaţiunilor cu sare din bazinul Transilvaniei, a avut loc în Badenianul mediu Wielician; vârsta absolută atribuită depozitelor salifere din Transilvania, este de 13,6…13,4 milioane ani. Sedimentarea sării a avut loc în bazine marine izolate, în condiţii de climat cald şi relativ umed, cu slabe tendinţe de aridizare, pe fondul unei subsidenţe active. Evoluţia tectonică ulterioară a bazinului a determinat formarea de cute alungite orientate aproximativ N-S, dispuse în est, respectiv vest.

Ocupaţia romană în Dacia, marchează începuturile mineritului sistematic pentru exploatarea fierului, a minereurilor polimetalice, a aurului, argintului şi a sării din Transilvania. Exploatarea sării în epoca romană este probabilă, însă dovezile certe privind această activitate lipsesc; nu este exclus ca marile exploatări medievale şi moderne (până în prima treime a secolului XX) ca şi prăbuşirile bolţilor în vechile ocne, urmate de apariţia lacurilor sărate să fi distrus urmele exploatărilor antice (galerii, puţuri, unelte,etc.). În anul 1876, galeria de trasaj a minei Ghizela a interceptat o lucrare miniera subterană despre existenţa căreia nu s-a ştiut nimic in momentul proiectării respective galerii. Exceptând perioada dacică şi cea a ocupaţiei romane, perioade pentru care nu există încă dovezi care să ateste existența unor exploatări de sare la Turda, considerăm că începuturile mineritului în sare, în sensul în care acest concept este definit în prezent, se situează în timp la nivelul secolelor XI – XIII. În anul 1075 cancelaria maghiară, intr-un document în care face referire la Transilvania, mentionează şi despre vama ocnelor de sare “la cetatea ce se cheamă Turda…în locul ce se cheamă in ungureşte Aranyas, iar în latineşte Aureus”. Primul document care vorbeşte în mod explicit de existenţa unei exploatări de sare la Turda este datat 1 mai 1271, fiind emis de cancelaria maghiară. Prin actul menţionat, se dăruia capitlului din Transilvania „ocna de sare de la Turda”. Ulterior, atât capitlul din Strigoniu, cât şi cel din Alba Iulia şi episcopul Transilvaniei căpătau privilegii pentru folosirea sării din Ocna din Turda. Documentele păstrate din secolele XIII – XVI care fac referire la exploatarile de sare de la Turda menţionează că ocnele de sare de aici au fost dispuse în microdepresiunea Băile Sărate şi pe versantul sud-estic al Văii Sărate.

Camerele de exploatare au fost amplasate pe locaţiile actualelor lacuri sărate din perimetrele menţionate mai sus. În secolul al XVII-lea încep primele lucrări de exploatare a sării pe versantul NV-ic al Văii Sprite, materializate prin puţurile din cupola camerei “Terezia”. La puţin timp este deschisă şi mina “Sf. Anton”, perimetru în care activitatea de exploatare continuă până în prima jumătate a secolului XX. În raportul privind exploatarea salinelor din Transilvania întocmit la 16 august 1528 de Hans Dernschwam este prezentată situația în care se găsea cămara de la Turda. În calitate de trimis al casei Fugger pentru preluarea administraţiei cămărilor de sare din Transilvania, Dernschwam prezintă în raportul său problemele care trebuiau rezolvate în vederea unei organizări sistematice a exploatării, a sporirii producţiei de sare şi a comercializării ei pe piaţa internă, dar mai ales pe cea externă. Salina Turda, care la inceputurile ei a fost una dintre cele mai importante saline din Transilvania, incepe să decadă dupa 1840, datorită concurenţei tot mai puternice a salinei de la Ocna Mureş, ajungând să îndeplinească rolul unei rezerve a acesteia. După primul război mondial, exploatarea sării devine monopol de stat, dar declinul continuu al activitatii salinei de la Turda, datorat in principal productivitaţii scazute, a dus la inchiderea exploatatii in anul 1932.

După inchidere, salina intră într-o perioadă de uitare, până in timpul celui de-al doilea razboi mondial când este folosită de populaţia oraşului ca adăpost antiaerian. După anul 1950 pâna in anul 1992, când a fost redeschisă pentru public ca obiectiv turistic, primii 500m ai galeriei de transport Franz Josef au fost utilizaţi ca depozit de brânzeturi.

În anul 2008 salina intră într-un amplu proces de modernizare şi amenajare în cadrul programului PHARE 2005 CES infrastructură mare regională/locală, în valoare de 6 mil. euro, fiind redată circuitului turistic incepând cu luna ianuarie 2010.

Starea excelentă de consevare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni un obiectiv turistic european sau chiar mondial, fac din Salina Turda un loc în care trecutul şi prezentul se întrepătrund armonios.