PENSIUNEA CASA BUTNARULUI – Salina Turda
mai 26, 2020Pensiunea Casa Butnarului – Negrileasa
mai 26, 2020PENSIUNEA CASA BUTNARULUI – Salina Turda
mai 26, 2020Pensiunea Casa Butnarului – Negrileasa
mai 26, 2020Festivalul Cetatilor Dacice
În manualele din copilărie, istoria dacilor şi a romanilor, cea de dinaintea formării poporului român, ni se părea la fel de îndepărtată ca legendele Olimpului. De altfel, nu ne puteam imagina că dacii (care ne erau prezentaţi la şcoală ca nişte supereroi ce făceau parte dintr-o specie de mult dispărută) existaseră cîndva şi trăiseră ca nişte oameni normali. Desenele din cărţi nu ne ajutau deloc în acest sens, iar jocul „de strategie“ „Dacii şi romanii“ era singura alternativă mai distractivă la orele de istorie. Pentru copiii de atunci, o întîlnire cu un „dac“ în carne şi oase era la fel de imposibilă ca una cu Superman sau cu Pif, despre care ştiam, totuşi, că sînt nişte personaje imaginare. Cred că nici măcar profesorii noştri nu auziseră de reenactment şi habar n-aveau că istoria se poate povesti şi altfel decît prin fraze sforăitoare. Copiii de astăzi, însă, pot vedea „pe viu“ o bătălie între daci şi romani, şi pot participa indirect la recrearea unor scene istorice, ba mai mult de atît, dacă se oferă voluntari, pot comanda trupele, aşa cum noi, odinioară, dădeam ordine soldăţeilor de plastic pe cîmpul de luptă improvizat pe covor.
Din 2006 încoace, apropierea sărbătorii Sânzienelor înseamnă negreşit apropierea Festivalului Cetăţilor Dacice. Festivalul se organizează prin rotaţie în localităţile participante (Cricău, Ighiu, Cugir, Cetatea de Baltă, Săsciori) sau de echipa din localitatea care a câştigat competiţia în anul precedent. ANUL ACESTA Festivalul Cetăţilor Dacice are loc la Ighiu in zilele de 21 si 22 iunie 2014!
Festivalul Cetăților Dacice conține și un concurs de lupte daco-romane, în care se confruntă trupe din cele cinci „cetăți” din județul Alba.
În plus, festivalul conține activități pentru copii (desen cu tematică istorică, ateliere de confecționat păpuși dacice și romane și olărit), o zonă gastronomică, tir cu arcul, parada motocicliștilor Apulum Bikers, terase și discotecă. Organizatorii au amenajat în zona un spațiu pentru amplasarea corturilor.
Organizatorii au asigurat marcarea traseului turistic spre Cetatea dacică Apoulon, aflată pe masivul Piatra Craivii, astfel că aveţi ocazia să vizitaţi o locaţie spectaculoasă, considerată centrul spiritual al dacilor, de care se leagă şi legende cu uriaşi.